Prezentare

Şcoala Specială , înfiinţată  în 1977  ca centru de recuperare pentru copiii  cu deficiență mintală , în 2008  îşi schimbă titulatura : Centrul de Educație Incluzivă Negrești (C.S.E.I.  )
In urmă cu  20 ani , aici era prima familie a copiilor din  Leagănele de Copii de la Bârlad și Falciu.
Din  umbra timpului ne apar, halucinant, pe retina sufletului copiii de 3- 5 ani care stăteau doar în poziţie orizontală , care ingerau doar hrană lichidă , copii în ochii cărora încă nu apăruse lumina cunoaşterii de sine și cunoaşterii lumii exterioare.
Atunci nu aveam voie să vorbim despre aceste lucruri .Trebuia doar să ne dedicăm acestor copii, să-i umanizăm .
Atunci ştiam când intrăm pe poarta instituţiei, dar nu și cât timp vom lucra în ziua respectivă . Nu ne permiteam să obosim. Nimeni nu pleca fără să obțină un cât de mic progres la fiecare dintre copii.
Și ce bucurie mai mare poate avea un pedagog , când la sfârşitul clasei a VIII-a , aceşti copii îţi mulţumeau cu sufletul că-și pot purta singuri de grijă,  că  ştiu să scrie, să citească, să socotească , să posede un sistem axilologic care să le permită integrarea în societate.
Unii dintre ei mai trec și astăzi să ne vadă .
La început copii şcolarizaţi în unitatea noastră se confruntau  atât cu probleme de învăţare,  dar şi cu probleme sociale şi culturale. În cadrul Şcolii Ajutătoare Negreşti au fost înscrişi copiii din şcolile de masă arondate oraşului care nu făceau faţă programei şcolare din învăţământul de masă, dar şi copii care proveneau din familii numeroase, fără posibilităţi materiale şi unde exista riscul ca aceştia să preia un comportament deviant.
Programul de învăţământ se desfăşoară conform Planului Cadru ca parte integrată a Curriculum-lui Naţional, pe arii curriculare, terapii psihice, educaţie pentru viaţă şi societate.
În vederea respectării Planului Cadru, programul şcolii este următorul :
-         8-12/13: activităţi pe arii curriculare/ pe clase ;
-         12-15/16: terapii pentru corectarea tulburărilor de limbaj şi a deficienţelor fizice( pentru copiii care au nevoie);
-         15-19: educaţia pentru viaţă şi societate( formarea autonomiei personale, activităţi practice de pregătire pentru muncă şi viaţă, activităţi ludice şi loisir, activităţi de socializare, activităţi de socializare, activităţi culturale şi de cunoştere).